Autospecială SMURD implicată într-un accident de circulaţie

22 august 2013

Accident spectaculos, joi, la intrare în municipiul Suceava.  O autospecială SMURD care transporta un pacient la spital a intrat în depăşirea unei coloane, iar şoferul unei maşini a virat la stânga şi a fost lovită din spate de SMURD.

"Veneam dinspre Plopeni, am semnalizat frumos stânga să intru aici pe stradă, el a venit din spate. Aproape de accident a aprins girofarurile şi sirena, n-am mai avut timp să evit nimic. Eram intrat jumătate şi el a venit şi m-a luat din spate", a spus şoferul vinovat.

De cealalţă parte, însă, reprezentanţii SMURD susţin că ambulanţa avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Poliţiştii au început cercetările în acest caz.Pentru că nu a fost decât o tamponare, şoferul vinovat se va alege cu o amendă.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia