Un tânăr de 25 de ani a fost găsit mort lângă o mașină, duminică dimineață, la Fălticeni, în apropierea unui bar. Este vorba despre Dumitru B., din satul Spătărești, comuna Fântâna Mare. Trupul neînsuflețit avea tumefacții la nivelul feței, însă în zonă nu erau vizibile urme de sângerare.
Se pare că ărbatul a consumat alcool în exces intrând în conflict spontan cu mai multe persoane, fiind ulterior lovit, după care s-a îndreptat către parcarea în care a fost identificat decedat.
Având în vedere indiciile săvârșirii faptei de agresiune au fost chemați cei din cadrul Serviciului Investigații Criminale IPJ Suceava și a laboratorului criminalistic mobil IPJ Suceava.
De asemenea, la fața locului s-a prezentat procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a preluat coordonarea cecetărilor, urmând ca după efectuarea necropsiei și administrarea materialului probator să se realizeze încadrarea juridică a faptelor și să se dispună măsuri conforme.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia