O dronă s-a prăbușit, joi dimineață, în județul Suceava. Comunicarea oficială a fost făcută de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Potrivit MapN, drona s-a prăbușit pe raza localității Solca.
„În continuarea informațiilor transmise privind incidentul din dimineața zilei de 24 septembrie, precizăm că ținta aeriană a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale. Echipele de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la fața locului, au securizat perimetrul și au identificat o dronă de mici dimensiuni, fără incendiu la locul prăbușirii”, au precizat reprezentanții MApN.
De asemenea, la ora 07.21, un elicopter IAR-330 SOCAT a decolat de pe Baza 95 Aeriană Bacău, pentru monitorizarea situației în zonă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia