Miercuri 25 Februarie 2026, Actualizat acum 55 zile 12:00 am

Primarul acuzat că acuzat că și-a sechestrat, legat și agresat iubita și pe fiica acesteia a fost reținut de polițiști

Primarul comunei sucevene Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, acuzat că şi-a agresat şi sechestrat iubita şi pe fiica acesteia,  a fost reținut de oamenii legii.  Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au continuat cercetările în cazul în care fosta concubină a primarului, o femeie de 41 de ani, și fiica acesteia de 19 ani, au reclamat,  la data de 30.01.2026, că ar fi fost agresate și lipsite de libertate de către un bărbat de 40 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, în seara de 28/29.01.2026.

„După completarea materialului probator, desfășurarea unor activități investigative complexe și de cercetare penală, în cursul acestei zile, la ora 16:00, bărbatul de 40 de ani a fost citat la sediul Poliției Orașului Salcea, după efectuarea demersurilor procedurale legale fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, violență in familie și lipsire de libertate în mod ilegal”, a declarat comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava.

Bărbatul a fost încarcerat într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat procurorului de caz pentru dispunerea unor măsuri procesuale conforme.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună procedural prin unitatea de parchet competentă.

Lăsați un comentariu

*