Un microbuz cu 11 persoane s-a răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 00:17. Pompierii militari suceveni au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ilișești.
Un microbuz a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat pe o parte. La fața locului, salvatorii au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În evenimentul rutier au fost implicate 11 persoane, neîncarcerate, dintre care doar două au necesitat transportul la o unitate spitalicească.
Cele două victime, conștiente și cooperante, dar cu diferite traumatisme, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.














