Două persoane au fost rănite, luni, în urma unui accident rutier produs pe drumul național DN 17, pe raza localității Ilișești din județul Suceava. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, răsturându-se în zona unui pod.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje Serviciului de Ambulanță Județean.
„În evenimentul rutier sunt implicate două persoane, una dintre acestea fiind încarcerate și în stare de inconștiență. Victima încarcerată (un bărbat) a fost extrasă din interiorul mașinii. Din păcate, nu prezintă funcții vitale, iar echipajele medicale au început protocolul de resuscitare. Cea de-a doua victimă (o femeie) este conștientă și cooperantă. A fost preluată de salvatori pentru acordarea primului ajutor medical”, au precizat oficialii ISU.
Ambele victime, una conștientă și cooperantă, iar cea de-a doua, în continuare fără funcții vitale, sunt transportate către Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.