Sâmbătă 12 Aprilie 2025, Actualizat acum 101 zile 12:00 am

Percheziții în județul Suceava. Trei persoane au fost reținute de polițiști

Polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare și au dispus reținerea față de trei persoane bănuite de comiterea mai multor furturi, reușind probarea activității infracționale și recuperarea și restituirea unor prejudicii importante către părțile vătămate.

Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au continuat cercetările privind un furt comis de persoane necunoscute în noaptea de 1 spre 2 aprilie 2025 de la o unitate de învățământ din comuna Arbore, jud. Suceava.

În baza probatoriului administrat, instanța de judecată a încuviințat efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința a doi tineri în vârstă de 19 și 20 ani, domiciliați în comuna Arbore.

În urma efectuării percheziției domiciliare din data de 09.04.2025, cu sprijinul grupei SAS și în prezența criminalistului din cadrul Poliției municipiului Rădăuți s-a reușit recuperarea unei părți din bunurile sustrase, prejudiciul total fiind estimat la suma de 5.000 lei .

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Solca și Postului de Poliție Arbore au emis două ordonanțe de reținere pentru 24 de ore față de cei doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, faptă prev. și ped. de art. 228, 229 alin.1, lit.b) și d) și alin 2, lit. b)  raportat la art.41 alin.1 din Codul penal.

Cei doi au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Și polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au pus în aplicare două mandate de percheziție emise de către Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți. Pechezițiile au vizat activitatea infracțională a două persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din locuințe și pensiuni turistice.

Astfel, din executarea mandatelor de percheziție domiciliară și din cercetările ulterioare efectuate s-a stabilit că în perioada februarie – aprilie 2025, doi bărbați, ambii din comuna Voitinel, județul Suceava au pătruns pe timp de noapte și prin efracție în 6 imobile situate pe raza comunelor Vicovu de Jos și Voitinel, județul Suceava, loc din care au sustras mai multe bunuri aparținând persoanelor vătămate.

Cu ocazia cercetărilor efectuate au fost recuperate bunuri aparținând persoanelor vătămate, a căror prezență a fost solicitată la sediul Secție 4 Poliție Rurală Gălănești, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Rădăuți a dispus prin ordonanță restituirea bunurilor ridicate către persoanele vătămate.

În continuare au fost dispuse mandate de aducere pentru audiere la sediul poliției față de 5 persoane, două dintre acestea fiind bănuite de comiterea faptelor, iar celelalte trei având alte calități procesuale.

În urma audierilor efectuate s-a stabilit că o parte din bunuri au fost comercializate pe raza comunei Voitinel către mai multe persoane a căror identitate a fost stabilită, iar bunurile care au mai putut fi identificate au fost predate de către aceștia de bună voie către organele de poliție pentru a fi restituite persoanelor vătămate.

Având în vedere cercetările efectuate în cauză și pentru buna desfășurare a procesului penal s-a dispus măsura preventivă a reținerii unui bărbat sub spectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*