Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost ales, sâmbătă, președinte al PSD Suceava, în cadrul Conferinței Județene a PSD. Votul de la conferință a fost unul deschis, în condițiile în care Șoldan a fost singurul candidat, iar susținerea delegaților pentru președintele CJ a fost unanimă.
Gheorghe Șoldan îi succede în funcție lui Ion Stan, care a fost ales prim-vicepreședinte.
La conferință au participat, alături de cei peste 1.000 de delegați ai partidului, președintele PSD Marcel Ciolacu, secretarul general al PSD Paul Stănescu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, dar și parlamentari și șefi ai organizațiilor PSD din județele Moldovei.
Iată conducerea PSD Suceava:
Gheorghe Șoldan – președinte
Ioan Stan – Prim-vicepreședinte
Eugen Bejinariu – Prim-vicepreședinte
Vasile Rimbu – Prim-vicepreședinte
Cristian Șologon – Prim-vicepreședinte
Adomnicăi Mirela – Vicepreședinte
Andronachi Traian – Vicepreședinte
Berariu Vasile – Vicepreședinte
Apetrii Gheorghe – Vicepreședinte
Cepoi Vasile Lică – Vicepreședinte
Ciobanu Sorin – Vicepreședinte
Coman Cătălin Gheorghe – Vicepreședinte
Cușnir Dan Ioan – Vicepreședinte
Fediuc Cătălin Ilie – Vicepreședinte
Fron Gheorghe – Vicepreședinte
Gherman Vlăduț – Vicepreședinte
Mîndruță Gheorghiță – Vicepreședinte
Olariu Daniel – Vicepreședinte
Pavel Ioan – Vicepreședinte
Pleșca Maria – Vicepreședinte
Robu Nicolae – Vicepreședinte
Simeria Stelian – Vicepreședinte
Tiperciuc Dan – Vicepreședinte
Tomăscu Gheorghe – Vicepreședinte
Țehaniuc Cornel – Vicepreședinte
Țugui Vasile – Vicepreședinte