Sâmbătă 18 Ianuarie 2025, Actualizat acum 17 zile 12:00 am

Arme şi muniţie, descoperite de poliţiştii de frontieră în urma unor percheziţii domiciliare la Suceava

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului PF Vicovu de Sus și cei ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au pus în executare, vineri, două mandate de percheziție domiciliară la două imobile din localitățile Costileva și Nisipitu, județul Suceava.

În fapt, în urma percheziției efectuată la imobilul din localitatea Costileva, au fost descoperite trei arme de vânătoare, un pistol BERETTA calibru 6,35 mm, cinci recipiente cu pulbere folosită la confecționarea cartușelor în cantitate de aproximativ 250 grame, un dispozitiv de ochire, 190 cartușe diverse calibre, şase tuburi cartuș, cinci gloanțe, o cutie ce conținea mai multe alice, nouă perii de întreținere, trei suporți din metal pentru cartușe și 77 emițătoare sunet pentru speriat animale sălbatice.

Bunurile, în valoare totală de 20.135 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și urmează să fie predate către Serviciul Arme, Explozibili, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru expertizare.

În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor și ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale, urmând ca la final să fie dispuse măsuri în consecinţă.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*