Luni 30 Septembrie 2024, Actualizat acum 273 zile 12:00 am

Bărbat reținut de polițiști după ce a incendiat o casă

Un bărbat din Frasin a fost reținut de polițiști după ce a dat foc unei case de pe strada Obreja din localitate, în noaptea de duminică spre luni. Alexandru G. a incendiat locuința în urma unor neînțelegeri cu unchiul său și cu mama acestuia  care este plecată la muncă în Franța.

La faţa locului a intervenit un echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Suceava, Garda de Intervenţie Gura Humorului, care a lichidat şi stins incendiul, nefiind înregistrate victime omeneşti. În urma incendiului a ars acoperișul și mansarda casei de locuit, construită integral din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. S-au degradat/ au ars elemente de construcție, pereți, tavane, elemente de tâmplărie din lemn și PVC și bunuri din interiorul casei (mobilier, electrocasnice)

Specialiștii din cadrul ISU Suceava au stabilit ca împrejurare determinantă a producerii incendiului: folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul (flacără, brichetă).

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală și  cercetările vor fi continuate de lucrătorii Poliției Orașului Frasin, sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,distrugere” faptă prevăzută de art.253 alin.(4) din Cod penal, urmând a se dispune măsurile procedurale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului”, precizează polițiștii.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*