Luni 16 Septembrie 2024, Actualizat acum 259 zile 12:00 am

FOTO Ghiozdane, rechizite și dulciuri oferite de polițiști copiilor, la început de an școlar

La data de 06.09.2024, începând cu ora 12:00, la Școala Gimnazială Constatin Morariu din comuna Pătrăuți s-au desfășurat activități de marcare a debutului anului școlar 2024/2025, incluzând acțiuni cu elevi și cadre didactice (distribuire de ghiozdane, rechizite, produse de igienă, dulciuri) dar și o prezentare a măsurilor dispuse la nivelul Inpectoratului de Poliție Județean Suceava pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor.

Atât la activitățile intercative cât și la conferința de dezbatere au fost prezenți reprezentanți ai IPJ Suceava, ISJ Suceava, autorități locale dar și ong-uri și asociații.

 

  1. Activitățile intercative în cadrul campaniei de prevenire a abandonului și absenteismului școlar ”Să aducem copiii la școală”.

 

O parte distinctă în spectrul delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar o constituie abandonul şcolar şi absenteismul şcolar, prime etape în dezvoltarea unui comportament delictual. Fenomenul trebuie tratat şi abordat în mod aparte datorită specificului indus de mediul de desfăşurare, impactul social şi emoţional şi repercursiunile în dezvoltarea psihică şi mentală a minorului.

 

Abandonul şi absenteismul şcolar sunt primii paşi făcuţi de tineri către delincvenţă. Sunt situaţii în care inclusiv părinţii, datorită problemelor financiare, decid ca tinerii sa nu mai urmeze cursurile şcolare. Din păcate stopează astfel dezvoltarea personală a copiilor şi generează o creştere a gradului de expunere la fenomenul infracţional.

 

De asemenea, segregarea școlară și fenomenul de bullying manifestat prin prisma unor diferențe contrastante în ceea ce privește posibilitățile financiare ale unor copii din familii fără posibilități materiale, duce la repulsie față de mediul școlar și ulterior la absenteism și abandon.

 

Pentru reducerea acestui fenomen polițiștii suceveni împreună cu asociații nonguvernamentale și alți factori activi din viața comunității desfășoară activități de responsabilizare și conștientizare, beneficiari fiind copiii din familii cu posibilități financiare reduse, iar pe termen lung, întreaga comunitate.

 

În data de 06.09.2024, ultima zi din vacanța de vară, înaintea începerii anului școlar 2024/2025, polițiștii suceveni împreună cu Asociația „EUROACTIV” și Fundația ”Mâinile Milei” România au derulat o acțiuni de distribuire a peste 100 de ghiozdane echipate cu rechizite școlare și dulciuri în cadrul campaniei sociale ”Să aducem copiii la școală”. Scopul campaniei și al activității este integrarea sau reintegrarea în sistemul de educație a copiilor din medii defavorizate și prevenirea abandonului școlar și marginalizarea socială.

 

Acțiunea s-a desfășurat în data de 06.09.2024, la nivelul mai multor unități de învățământ, peste 100 de copii din familii cu posibilități financiare reduse au primit ghizdane școlar echipate, rechizite și dulciuri.

Polițiștii suceveni au reamintit elevilor dar și părinților participanți importanța educației în formarea și evoluția tinerilor. Totodată, au fost promovate o serie de recomandări importante pentru dezvoltarea copiilor și pentru eliminarea tendințelor discriminatorii.

Părinții au fost sfătuiți să discutate cu copiii astfel încât să înțeleagă că a fi înalt, scund, dolofan, slab, negru sau alb nu este o glumă, nu râdem de alți copii indiferent de aspectul fizic, etnie, rasă, naționalitate sau religie.

Copiii să nu excludă colegii doar dacă nu au aceleași oportunități ca ceilalți; explicați-le că valoarea fiecarui copil nu este dată de prețul îmbrăcămintei sau al telefonului pe care îl au, ci de nivelul de cunoștințe pe care le acumulează, de modul în care interacționează cu ceilalți.

Părinții trebuie să se asigure că îmbrăcămintea copilului la școală este decentă și adecvată unei instituții dedicate învățaturii, și nu îl expune unor riscuri, atât în școală cât și pe drumul de la și spre aceasta; asigurați-vă și explicați copilului că expunerea propriei imagini sau a altora pe rețelele de socializare poate implica riscuri atât pentru sănătatea emoțională cât și pentru siguranța fizică.

Alcoolul și substanțele interzise fură suflete și ucid vise!

Învățați-i pe copii să fie empatici cu colegii lor, să iși ajute colegii la nevoie sau să împartă pachețelul cu cei care nu au primit de acasă; explicați-le că tachinarea doare, iar glumele sunt cele la care râde și cel care a făcut-o și cel căruia i s-a făcut gluma.

 

  1. Partea a doua a activității a constat în susținerea unei conferințe cu prezentarea măsurilor dispuse la nivelul IPJ Suceava pentru creșterea siguranței în școli în anul școlar 2024/2025.

 

În arhitectura unui învățământ modern și de calitate unele aspecte sunt esențiale pentru educarea și formarea tinerilor – competența și dăruirea profesorului, conținuturile învățării, aspectele curriculare, parteneriatele la nivel de comunitate locală, experiențele de cunoaștere. Pe lângă aceste condiții menționate, trebuie să fie în atenția noastră asigurarea siguranței tinerilor și profesorilor, securitatea în spațiile școlare pentru a sprijini și a stimula activități ce vizează progresul școlar, pregătirea profesională, performanța și excelența.

Ultimii ani școlari au fost marcați de fenomenul pandemic Sars-Cov2, context în care responsabilitatea respectării normelor de prevenire a constituit o prioritate comună a tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, dar și de o serie de factori subiectivi (greve în sistemul de învățământ) care au generat o serie de factori perturbatori în ceea ce privește asigurarea procesului educațional precum și al măsurilor conexe dispuse în sfera siguranței unităților de învățământ.

O nouă și constantă provocare în ultima perioadă prin impactul la nivelul dezvoltării emoționale a copilului dar și prin impactul mediatic asociat o reprezintă fenomenul bullying, iar, din păcate, aceste forme de agresiune fizică, verbală, atitudinală sunt tot mai accentuate, efectele fiind vizibile în comportamentul și atitudinea celor agresați. De asemenea, problematica consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor, reprezintă o prioritate constantă în ceea ce privește activitățile de prevenire și combatere, fiind derulate activități în sistem integrat la nivelul instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne

Tocmai pentru a aborda eficient aceste problematici vizând sănătatea și siguranța elevilor și cadrelor didactice, pe perioada acestei veri, la nivelul IPJ Suceava au fost inițiate mai multe proiecte preventive și acțiuni de amploare care să se constituie într-un liant cu activitățile specifice deschiderii noului an școlar.

Academia micilor polițiști, Vacanță în Siguranță, Siguranță de Nota 10 și cele peste 20 de școli și tabere de vară organizate în parteneriat cu unități de învățământ sau asociații nonguvernamentale sunt doar câteva dintre cele mai importante demersuri preventive la care au participat peste 10.000 de copii și 200 de cadre didactice.

Siguranța rutieră a tinerilor este, de asemenea, o prioritate pentru polițiști, campanii precum Pedalează în Siguranță sau Micul Pieton desfășurate pe perioada vacanței de vară având rolul de a pregăti pe cei mici pentru un nou an școlar în siguranță.

 

Pentru creşterea gradului de siguranţă şcolară, în anul școlar precedent 2023 – 2024, la nivelul  județului Suceava, structurile Poliției Române au organizat și desfășurat următoarele activităţi:

  • 42 planuri de acțiune întocmite;
  • 561 activități desfășurate în cadrul planurilor de acțiune, din care:
    • 79 pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile;
    • 43 pe linia absenteismului și abandonului școlar;
    • 44 pentru prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase;
    • 38 pe linia prevenirii și combaterii consumului de substanțe interzise;
    • 357 în domeniul rutier, dintre care:
  • 109 pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, trecerilor pentru pietoni, etc., din zonele adiacente ale unităților de învățământ;
  • 196 pentru verificarea mijloacelor de transport școlar;
  • 52 alte situații.
  • 1866 activități cu caracter de informare și prevenție adresate elevilor, în cadrul orelor de curs la care au fost abordate tematici de natură juridică, din care:
  • 497 privind prevenirea infracțiunilor comise cu violență;
  • 354 privind bullying/ cyberbullying;
  • 208 privind prevenirea consumului de substanțe interzise;
  • 133 pe linia prevenirii portului fără drept de obiecte periculoase;
  • 29 cu referire la prevenirea traficului de persoane
  • 32 despre infracțiunile contra patrimoniului
  • 118 privind respectarea regimului rutier;
  • 218 despre răspunderea penală a minorilor;
  • 47 privind prevenirea criminalității informatice;
  • 46 pentru prevenirea disparițiilor voluntare;
  • 2 privind prevenirea discriminării și a infracțiunilor motivate de ură;
  • 34 pentru prevenirea victimizării minorilor;
  • 148 pentru alte situații.
  • 102605 beneficiari ai activității;
  • 374 participări la activități cu caracter educativ – preventiv destinate altor categorii de beneficiari, din care:
  • 206 grupuri de lucru tematice cu reprezentanții instituțiilor de învățământ, din care:
  • 116 cu directorii unităţilor de învățământ;
  • 86 cu cadrele didactice implicate în gestionarea fenomenului violenței școlare;
  • 4 cu inspectorii şcolari.
  • 128 instruiri ale cadrelor didactice cu privire la prevederile legale în domeniul violenței școlare;
  • 23 participări la ședințele cu părinții în vederea prezentării reglementărilor legale în vigoare, precum și a altor aspecte de interes;
  • 17 instruiri ale administratorilor societăților comerciale care cad sub incidența prevederilor H.G. nr. 128 din 30 mai 1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților.
  • 416 elevi în situații de risc identificați / depistați cu ocazia activităților desfășurate:
  • 59 autori de infracțiuni
  • 36 în școli gimnaziale / primare;
  • 23 în licee / colegii.
  • 73 victime ale infracțiunilor
  • 46 în școli gimnaziale / primare;
  • 27 în licee / colegii.
  • 282 absenteism
  • 0 în școli gimnaziale / primare;
  • 282 în licee / colegii.
  • 2 abandon școlar
  • 0 în școli gimnaziale / primare;
  • 2 în licee / colegii.
  • 34 elevi aflați în situații de risc consiliați
  • 25 în școli gimnaziale / primare;
  • 9 în licee / colegii.
  • 175 informări cu privire la elevii aflați în situații de risc, adresate:
  • 45 D.G.A.S.P.C.-urilor;
  • 23 unităților de învățământ;
  • 61 Inspectoratelor Școlare Județene;
  • 45 C.J.R.A.E.;
  • 1
  • 22 cazuri de bullying, dintre care 19 sesizate prin Inspectoratul Școlar Județean Suceava, respectiv 2 cazuri semnalate direct de către părinți/ aparținători, 1 alte situații;
  • 85 intervenții în cazul producerii unor evenimente;
  • 25 petiţii, reclamaţii și sesizări soluționate, ce au avut legătură cu siguranța şcolară, altele decât cele cu caracter penal;
  • 6 analize tactice întocmite;
  • 36 controale pe linia sistemelor de securitate private în unitățile de învățământ, având ca rezultat:
  • 11informări adresate instituțiilor cu atribuții specifice privind siguranța în unitățile de învățământ, cu referire la modul de asigurare a protecției, după cum urmează:
  • 11 către alte instituții.
  • 138 activități de mediatizare / promovare, din care:
    • 41 articole în presa scrisă;
    • 97 informări postate pe pagina oficială a instituțiilor implicate în creșterea gradului de siguranță școlară.

 

Proiecte / programe / campanii inițiate și derulate în perioada de referință, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

 

Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, derulată pe perioada aferentă modulelor 1 și 2 ale anului școlar 2023-2024. Printre unitățile de învățământ unde au fost desfășurate activități enumerăm: Liceul cu Program Sportiv Suceava,  Școala Gimnazială ”Petru Comărnescu” Gura Humorului, Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Bănești, Școala Gimnazială Fântânele, Școala Gimnazială Bogata, Școala Gimnazială Pârteștii de Sus, Școala Gimnazială Burla ș.a.

Programul de prevenire a deținerii, comercializării sau folosirii de către elevi a articolelor pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă, cu derulare în perioada 01.12.2023-15.01.20224. În cadrul programului  au fost desfășurate activități cu caracter informativ preventiv în mai multe unități de învățământ, printre care menționăm: Școala Gimnazială ”Vasile Tomegea” Boroaia, Școala Gimnazială Ipotești,  Școala Gimnazială ”Ioan Băncescu” Adâncata, Școala Gimnazială Bosanci, Școala Gimnazială ”Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei, Liceul Tehnologic ”Vasile Deac” Vatra Dornei, Școala Gimnazială nr.2 Vatra Dornei.

De asemenea au fost desfășurate activități pe linia prevenirii violenței fizice și psihologice(bullying-ului) la mai multe unități de învățământ preuniversitar din județ în baza Acordului Cadru de Parteneriat pe linia prevenirii violenței fizice și psihologice în mediul școlar/ creșterea gradului de siguranță în incinta/zona adiacentă unităților de învățământ, încheiat cu I.Ș.J. Suceava cu nr. 33510/8624/24.08.2023. Activitățile au fost derulate preponderent în unitățile de învățământ în cadrul cărora, în această perioadă, s-a desfășurat Programul ”Școala Altfel”, conform planificării transmise de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Astfel, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități pe această linie la: Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Cajvana, Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Fălticeni, Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Școala Gimnazială Ostra, Liceul Tehnologic ”Vasile Cocea” Moldovița, Liceul Tehnologic ”Tomșa Vodă” Solca, Școala Gimnazială ”Artur Gorovei” Bunești ș.a.

– Campania pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar ”Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”, desfășurată în perioada 22.01.2024-15.06.2024, unitățile selectate la nivelul județului fiind: Școala Gimnazială nr.10 Suceava, Școala Gimnazială” Grigore Ghica Voievod” Suceava, Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Fălticeni, Școala Gimnazială ”Constantin Morariu” Pătrăuți și Școala Gimnazială Dornești. În cadrul campaniei au fost desfășurate 26 activități, beneficiari fiind 747 elevi și cadre didactice.

– Pentru punerea în aplicare a Programului de prevenire a criminalității informatice pentru anul 2024, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității impreună cu cei din cadrul subunităților de poliție  au desfăşurat activităţi preventive cu caracter specific pe raza județului Suceava, concretizate în Campania ”Luna Europeană a Siguranței pe internet – 10 sfaturi pentru siguranța online” care a avut ca scop creșterea gradului de informare a populației cu privire la principalele moduri de operare în domeniul criminalității informatice și oferirea de  recomandări cu privire la modul de a evita victimizarea.

Pentru implementarea Programului de prevenire a victimizării minorilor poliţiştii din cadrul CAPC împreună cu cei din cadrul subunităților de poliție  au desfăşurat activităţi preventive cu caracter specific, acestea concretizându-se în: Campania ”Dincolo de aparențe”,  Campania ”Plecatul de acasă nu e o soluție”,  Campania ”Siguranța este un drept al tuturor.

– Campania ”Dincolo de aparențe” ,având ca scop  creșterea gradului de informare a tinerilor, minorilor și părinților referitor la consecințele traficului și consumului de droguri, realizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Serviciul de Probațiune Suceava, A.N.A. – C.P.E.C.A. Suceava. În cadrul campaniei au fost desfășurate 66 activități, beneficiari fiind 7508 persoane.

– Campania ”Plecatul de acasă nu e o soluție” având ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție.

– În cadrul Campaniei ”Siguranța este un drept al tuturorcare a avut ca scop dezvoltarea contribuției Poliției Române la protejarea și promovarea drepturilor persoanelor expuse la riscul violenței de gen, în special persoane refugiate în contextul crizei din Ucraina, prin oferirea de sprijin, informații și resurse s-au desfășurat 8 activități, beneficiari fiind 741 persoane.

Alte programe campanii derulate în anul școlar 2023-2024: Școala Siguranței Tedi (implementare septembrie 2023-20 iunie 2024), Prevenirea infracțiunilor de ură și promovarea profesiei de polițist (februarie-mai 2024), Siguranța online:protecție prin educație, cursuri e-learning (februarie-iunie 2024), Alege un viitor sigur pentru tine și familia ta-prevenirea traficului de persoane ( februarie-mai 2024).

 

EVOLUȚIA SITUAȚIEI OPERATIVE CONSTATATE PE GENURI DE FAPTE ȘI TRENDUL ACESTORA ÎN ANUL ȘCOLAR 2023-2024

 

În perioada septembrie 2023-iunie 2024, în urma analizării situației statistice privind faptele penale sesizate în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar la nivelul județului Suceava, au rezultat următoarele:

            În incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar s-au înregistrat 91 fapte de natură penală (83 sunt infracțiuni privind siguranța în unitățile de învățământ preuniversitar), cu 8 mai multe față de anul școlar 2022-2023.

            În ceea ce privește genul infracțiunilor, 50 sunt infracțiuni de lovire sau alte violențe, 3 de amenințare, 2 de furt, 18 de vătămare corporală din culpă, 2 de distrugere, 8 de purtare abuzivă, 1 de hărțuire, 1 de agresiune sexuală, 4 de port fără drept de obiecte periculoase, 1 de tulburare ordinii publice și 1 prevăzută de Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Din cele 91 infracțiuni înregistrate 48 infracțiuni s-au comis în mediul urban și 43 în mediul rural.

            Din cele 83 infracțiuni privind siguranța școlară 79 au fost comise în incinta unităților de învățământ (50 în incinta școlilor generale, 22 în incinta liceelor și 7 în incinta altor instituții de învățământ preuniversitar) și 4 în zona adiacentă acestora( 2 în zona școlilor gimnaziale și 2 în zona liceelor).

            Referitor la situația securității fizice a unităților de învățământ unde s-au comis infracțiunile, 39 unități de învățământ sunt asigurate cu sisteme de supraveghere video, 40 unități de învățământ sunt asigurate cu sisteme de supraveghere video și cu pază umană iar 4 nu sunt asigurate cu pază sau sisteme de supraveghere video.

În ceea ce privește autorii,  58 sunt elevi, 7 sunt cadre didactice, 3 sunt aparținători și 4 din alte categorii.

Victimele infracțiunilor sunt 71 elevi, 3 cadre didactic, 2 aparținători și 2 din alte categorii.

Ca zone de comitere se evidențiază: Suceava cu 40 infracțiuni; Rădăuți cu 15 infracțiuni; Fălticeni cu 10 infracțiuni; Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Frasin, Gura Humorului, Salcea, Solca și Vicovu de Sus cu câte 3 infracțiuni; Broșteni și Siret cu câte 2 infracțiuni; Dolhasca cu 1 infracțiune.

În cazul tuturor infracțiunilor comise în școli polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la unitățile de învățământ unde, cu sprijinul conducerii acestora și a consilierilor educativi, au desfășurat activități de verificare specifice și au fost întocmite, cu respectarea termenelor impuse, analizele post cauzale care au fost ulterior transmise Direcției Siguranță Școlară. De asemenea, cu prilejul deplasărilor, la majoritatea unităților de învățământ în cauză s-au desfășurat și activități la clase, având ca teme: prevenirea faptelor cu violență, prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului etc.

 

În urma analizelor de caz întocmite au rezultat următoarele concluzii:

– infracţiunile de lovire reprezintă majoritatea infracțiunilor comise în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ;

– majoritatea infracţiunilor au fost comise în incinta unităţilor de invăţământ, pe timpul recreaţiei, pe fondul nesupravegherii elevilor;

-infracțiunile de vătămare corporală din culpă au fost autoaccidentări produse în timpul orelor de educație fizică sau în timpul recreației;

– majoritatea infracţiunilor comise cu intenţie s-au produs pe fondul unor conflicte spontane, nefiind cunoscută existenţa unor neînţelegeri anterioare;

 

MĂSURI DISPUSE PE LINIE DE ORDINE PUBLICĂ ÎN ZONA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN VEDEREA ÎNCEPERII ANULUI ȘCOLAR 2024-2025

 

În anul școlar 2024 – 2025, la nivelul  județului Suceava, există în evidenţe un număr de 739 unități de învățământ preuniversitar (216 în mediul urban și 523 în mediul rural). Dintre acestea, 721 unități de învățământ se regăsesc în sistemul de învățământ de stat și 18 în cel privat, 232 având personalitate juridică, iar 507 fără personalitate juridică.

După tipul unităților de învățământ existente în mediul urban, respectiv rural, situaţia acestora se prezintă astfel:

  • 379 grădinițe (101 urban /278 rural);
  • 298 școli gimnaziale (58 urban /240 rural);
  • 45 licee, colegii (40 urban /5 rural);
  • 17 cluburi sportive, cluburi ale copiilor și școli postliceale (17 urban / 0 rural).

Dintre acestea:

  • 16 (2,16%) sunt amplasate în zone periferice / izolate (7 în mediul urban / 9 în rural);
  • 2 (0,27%) nu au gard împrejmuitor (1 urban / 1 în rural);
  • 12 (1,60%) sunt în zone iluminate necorespunzător (3 în urban / 9 în rural).

 

Din punct de vedere al asigurării cu pază și al dotării cu sisteme de supraveghere video, situația unităților de învățământ preuniversitar se prezintă astfel:

  • 493 (66,71%) au efectuat analiza de risc la securitate fizică (158 în urban și 335 în rural);
  • 361 (48,84%) au implementat măsurile de securitate stabilite în analiza de risc la securitate fizică (167 în urban și 194 în rural);
  • 469 (63,46%) au implementat cerințele minimale de securitate, prevăzute în Anexa nr. 1 din H.G. nr. 301/2012[1] (128 în urban și 341 în rural);
  • (21,78 %) nu dispun de sisteme de securitate (16 în urban și 144 în rural);
  • 578 (78,21 %) dispun de sisteme de securitate (204 în urban și 374 în rural), după cum urmează:
  • 79 (10,69 %) sunt asigurate exclusiv cu pază umană din ( 44 în urban şi 31 în rural);
  • 410 (55,48%) sunt dotate exclusiv cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției (82 în urban şi 328 în rural);
  • 89 (12,04%) dispun concomitent atât de pază umană cât și de sisteme de supraveghere video ( 74 în urban şi 15 în rural).

 

 

Având în vedere începerea anului școlar 2024-2025, la nivelul I.P.J. Suceava au fost dispuse următoarele:

 

  1. Prin Dispoziția Șefului I.P.J.Suceava s-a realizat:

– actualizarea rețelei școlare pentru anul școlar 2024-2025;

– actualizarea dosarelor de obiectiv pentru fiecare locație a unităților de învățământ;

– actualizarea situației privind infrastructura școlară și a mijloacelor de protecție;

– existența și funcționalitatea mijloacelor de semnalizare în zona stațiilor mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii și a trecerilor pentru pietoni aflate în apropierea unităților de învățământ.

  1. Tot prin Dispoziția Șefului I.P.J.Suceava s-a dispus și este în curs de realizare:

– verificarea valabilității documentelor microbuzelor destinate transportului de elevi (indiferent de forma de proprietate a acestora), a documentelor necesare conducătorilor auto care efectuează transportul elevilor, precum și a stării tehnice a mijloacelor de transport elevi din zona de responsabilitate. Pentru anul școlar 2024/2025, sunt alocate pentru transportul școlar un număr de 170 microbuze școlare, 87 aparținând unităților de învățământ, 74 administrațiilor publice locale și 9 operatorilor de transport.

  1. Măsuri de desemnare a unui polițist responsabil pentru fiecare unitate de învățământ. În anul școlar 2024/2025 din cele 739 de unități de învățământ preuniversitar, 711 au fost repartizate pentru activități de menținere a ordinii și siguranței publice subunităților de poliție, 15 structurilor de jandarmi și 13 structurilor de poliție locală.
  2. Măsuri de reverificare a unităților de învățământ unde în cursul anului școlar 2023-2024 au fost constatate deficiențe pe linia respectării prevederilor Legii nr. 333 din 08.06.2003 Republicată, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
  3. Continuarea activității de verificare a tuturor unităților de alimentație publică din incinta sau vecinătatea unităților de învățământ la nivelul județului Suceava, în vederea respectării prevederilor H.G. nr. 128 din 30.03.1994.
  4. F. În perioada 09 – 13.09.2023 la nivelul tuturor subunităților, polițiști desemnați vor verifica existența fizică a Registrului Siguranței Școlare instituit conform procedurii comune MAI – Ministerul Educației și vor fi dispuse măsuri astfel încât acest registru să existe și să fie funcțional la nivelul tuturor unităților de învățământ.
  5. După începerea anului școlar vor fi demarate acțiuni punctuale de prevenire a abandonului și absenteismului școlar, în cadrul acestora urmând a fi abordați toți factorii de risc care generează delincvență juvenilă și violență școlară.
  6. Prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității vor fi derulate la nivel județean un program de prevenire a delincvenței juvenile și trei campanii de prevenire a victimizării minorilor, prevenirii violenței în mediul școlar și prevenirii consumului de alcool și droguri de către minori. De asemenea, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Suceava și în parteneriat cu asociații nonguvernamentale și celelalte instituții MAI cu atrubuții în domeniu va fi implementat un program pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ.
  7. Organizarea de acțiuni pentru prevenirea și combaterea absenteismului și abandonului școlar, urmând a fi vizate zonele adiacente și unitățile de alimentație publică din arealul școlilor și desfășurarea de acțiuni pentru siguranța rutieră a elevilor, atât în zona unităților de învățământ cât și pe căile rutiere de deplasare pedestră sau auto.
  8. Punerea în aplicare a Planului Județean de Acțiune Local pentru prevenirea consumului de substanțe interzise și desfășurarea de acțiuni de informare și responsabilizare în parteneriat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*