Pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Preutești și Cornu Luncii, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Leucușești. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o bucătărie de vară și la acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie. Incendiul a fost lichidat la ora 14:40, în limitele găsite.
Au ars bucătăria de vară, cu bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, și acoperișul casei de locuit, pe 70 de metri pătrați. Flăcările au afectat și circa 10 metri pătrați din gardul din tablă al gospodăriei învecinate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și o anexă gospodărească, corp comun cu locuința