Un incendiu a izbucnit, luni dimineață. la o gospodărie, în comuna Bogdănești. Evenimentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 5:00, iar la fața locului au intervenit pompierii militari de la Derașamentul Fălticeni, împreună cu lucrătorii SVSU Bogdănești, Râșca și Cornu Luncii, cu șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
„Flăcările au afectat o clădire corp comun, care înglobează o bucătărie de vară, o magazie și un garaj, cu două autoturisme și două utilaje (un tractor și un buldoexcavator) în interior. Suprafața totală afectată este de aproximativ 200 mp. Pompierii au localizat incendiul și au salvat casa de locuit a proprietarului și o locuință aflată în imediata apropiere”, au preizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 40 de ani, care a suferit un atac de panică. După ce și-a revenit, femeia a refuzat transportul la spital.