Un copil de trei ani a fost resuscitat după un accident pe drumul național DN 2, pe raza localității Bunești. Mașina implicată în accident era condusă de mama sa.
Pompierii susțin că autoturismul a ieșit în afara părții carosabile și intrat într-un cap de pod.
„În autoturism se aflau două persoane (o femeie și un copil), care au fost preluate de cadrele medicale și paramedicale. Femeia este conștientă, însă copilul este în stop cardiorespirator și i se aplică manevre de resuscitare.
Cele două victime au fost preluate de ambulanțe și sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava”, au anunțat pompierii din Suceava.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Vârstele aproximative ale mamei și copilului sunt de 25, repectiv, 3 ani.