Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o alertă Cod Galben valabilă pentru județul Suceava, între orele 12.00- 23.00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, și local în Maramureș și Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.