Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Cataracta traumatică

Dr. Andrei Irimia, medic primar Oftalmologie, Arcadia

Dr. Andrei Irimia, medic primar Oftalmologie, Arcadia

Cataracta traumatică este o afecțiune care apare din cauza unei agresiuni fizice la nivelul ochilor, care afectează materialul cristalinian. Simptomele acuzate de pacient sunt vederea încețoșată, lăcrimarea excesivă și durerea oculară.

De cele mai multe ori apare sub forma unei cataracte intumescente (mărirea volumului cristalinului opacifiat), dar modificările la nivelul cristalinului depind de tipul de traumă și de integritatea sacului capsular. Apare sub formă de stea sau ca o rozetă.

 

Traumatismele sunt considerate a fi principala cauză de pierdere a vederii pe un ochi la populația sub 45 de ani. Anual, aproximativ 50.000 de pacienți pierd capacitatea de a citi în urma unui traumatism. Doar 85% dintre pacienții care au un traumatism la nivelul segmentului anterior ajung la o vedere de 20/40 (pacientul vede aceeași linie de litere de la 20 de picioare/6 metri, pe care persoanele cu vedere normală o văd de la 40 de picioare/12 metri), în timp ce doar 40% dintre cei cu afectarea polului posterior ajung la capacitatea respectivă.

 

Cauzele cataractei traumatice: contuzia sau traumatismul penetrant

 

Medicul oftalmolog trebuie să stabilească dacă cataracta traumatică se datorează unei contuzii oculare sau unui traumatism penetrant.

O presiune intraoculară mult scăzută ridică suspiciunea unei plăgi penetrante, dar există și cazuri cu plăgi coaptate spontan la care presiunea intraoculară (PIO) este normală. În cazul unei plăgi penetrante ar trebui evitată medicația administrată topic și utilizarea unor dispozitive în contact direct cu globul ocular. Aplicarea presiunii externe pe globul ocular poate duce la hernierea unor țesuturi intraoculare și poate permite pătrunderea unor agenți patogeni intraocular, care pot da infecții severe. Odată exclus traumatismul penetrant, se poate face o ecografie mod A și B pentru a stabili modificările apărute.

 

Statusul general al pacientului. Diabetul și hipertensiunea prost controlate sunt asociate cu un risc crescut de complicații intra și postoperatorii, cum ar fi hemoragia expulzivă. Pacienții diabetici au risc crescut de infecții.

Anestezia în aceste cazuri trebuie individualizată pentru fiecare caz în parte. Factorii care influențează tipul anesteziei pot fi: contuzie sau plagă penetrantă, vârsta, condiții generale, durata intervenției chirurgicale și confortul chirurgului. De obicei, în cazuri de traumatism penetrant se preferă anestezia generală pentru a evita manipularea excesivă a ochiului și presiunea exercitată de injecția perioculară a anestezicului.

 

Capsula anterioară a cristalinului. În cele mai multe cazuri se folosește un colorant de capsulă care permite o vizualizare superioară.

În cazul în care capsula este integră se face un capsulorexis curvilinear continuu la care se evită stresul important asupra zonulei. În caz de capsulă anterioară ruptă, cristalinul se opacizează imediat din cauza hidratării fibrelor cristaliniene cu umoare apoasă.

 

Zonula laxă sau dializa. În aceste cazuri, chirurgul va folosi un inel de tensiune capsulară și retractoare iriene pentru a putea realiza extracția cristalinului. Inelele de tensiune capsulară sunt contraindicate în absența capsulorexisului continuu și a capsulei posterioare rupte și se folosesc în dialize de până la 90 de grade.

 

Complicațiile cataractei traumatice

 

Dislocarea cristalinului sau subluxarea sunt cele mai frecvente complicații. Alte posibile complicații asociate cu cataracta traumatică includ glaucomul facolitic, facomorfic și prin bloc pupilar, recesus angular, uveita anterioară facolitică, dezlipirea de retină, ruptura coroidiană, hifema, neuropatia optică traumatică, plăgile penetrante și prezența de corpi străini intraoculari.

 

Tratamentului chirurgical al cataractei traumatice

 

Stabilirea conduitei chirurgicale este cel mai important pas în cazurile de cataractă traumatică. Identificarea stabilității zonulare și a integrității capsulei cristaliniene preoperatorii este necesară. Indicațiile pentru chirurgie includ: vedere foarte scăzută, incapacitatea examinării polului posterior, uveita sau glaucomul indus de materialul cristalinian, ruptura capsulei și hidratarea materialului cristalinian, alte patologii oculare induse de traumatisme care necesită abordare chirurgicală (dezlipire de retină, corp străin intraocular etc.).

Facoemulsia standard se realizează în cazuri de capsulă cristaliniană intactă și suport zonular suficient. Extracția intracapsulară a cristalinului se impune în cazuri de dislocație anterioară sau suport zonular extrem de instabil. Lensectomia prin pars plana și vitrectomia posterioară se pretează în cazurile cu capsulă posterioară ruptă și luxarea posterioară a cristalinului cu prezența sau nu a unui corp străin intraocular.

Plasarea implantului de cristalin. Tipul și poziționarea cristalinului artificial intraocular (IOL) depinde de contextul clinic. Dacă vizualizarea este dificilă, există posibilitatea plasării cristalinului artificial într-o ședință ulterioară. Dacă sacul capsular este integru, se plasează un IOL acrilic în sac. Dacă capsula posterioară este ruptă, se introduce un implant cu trei piese fie în sac, fie în sulcus dacă avem un suport suficient al capsulei anterioare. Alte cazuri se pot preta la implante cu sutură la scleră sau cu fixare iriană în funcție de particularitatea cazului.

Indiferent de contextul clinic, managementul unei cataracte traumatice rămâne o etapă dificilă și greu de anticipat ca rezultat funcțional chiar și pentru chirurgi oftalmologi cu experiență.

 

Tratamentul chirurgical al cataractei traumatice se realizează în siguranță în Rețeaua Medicală Arcadia. Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

www.arcadiamedical.ro

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*