Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Eventrația postoperatorie

Dr. Lucian Ambrosie, medic primar Chirurgie generală, Arcadia

Dr. Lucian Ambrosie, medic primar Chirurgie generală, Arcadia

Eventrația postoperatorie este un tip de hernie abdominală care apare pe fondul slăbirii sau rupturii musculaturii abdominale pe locul unei intervenții chirurgicale anterioare.

Termenul de eventrație provine din latinescul ex ventre care înseamnă efectiv „din burtă” și sugerează protruzia unor structuri din abdomen (intestine sau grăsime) până sub piele, formând o umflătură de dimensiuni mai mari sau mai mici în funcție de gradul rupturii musculare și de volumul organelor care se angajează prin acest defect muscular.

Eventrațiile se pot dezvolta oriunde pe abdomen, pe locul unei operații anterioare, de la incizii largi pe linia mediană (după operații pe stomac, colon, chirurgie vasculară), regiunea subcostală dreaptă (după colecistectomia clasică), până la incizii mai mici precum cea pentru apendicectomie sau chiar, mai rar, după operații laparoscopice.

 

Factorii de risc sunt multipli și complecși, dar cei mai importanți sunt:

  • supurația (infecția) plăgii operatorii după o intervenție chirurgicală pe abdomen;
  • sutura în tensiune a musculaturii abdominale la sfârșitul intervenției chirurgicale anterioare;
  • efortul fizic intens în primele 30 – 60 zile după o operație deschisă;
  • alte cauze care împiedică procesul normal de cicatrizare precum nutriția deficitară, obezitatea sau fumatul.

 

Fiind un defect al musculaturii abdominale, singurul tratament capabil să aducă vindecarea este cel chirurgical. Operația constă în repoziționarea elementelor herniate înapoi în abdomen și întărirea regiunii musculare respective prin fixarea unei plase dintr-un material biocompatibil. Aceasta este un adevărat „petec” care acoperă defectul existent și reduce tensiunea musculaturii, facilitând astfel vindecarea.

Calea de abord este cea clasică în cazul pacienților obezi, al celor cu eventrații recidivate, mari și complexe. Procedura laparoscopică se poate aplica pacienților cu eventrații mai reduse ca dimensiuni, care au un indice de masă corporală apropiat de cel ideal, dar nu cu mai mult de 20% din acesta. De aceea este necesară o evaluare atentă pentru stabilirea unei strategii terapeutice personalizate, ținând cont și de riscurile anesteziei generale.

Intervenția chirurgicală durează între 40 – 180 de minute în funcție de complexitate, de la caz la caz, și presupune supravegherea în spital pentru 24 – 72 de ore. Reluarea alimentației se face progresiv din ziua următoare, la fel și mobilizarea (ridicare la marginea patului, apoi mers prin salon și la toaletă etc.).

Recomandarea esta ca orice pacient/pacientă cu eventrație postoperatorie să se adreseze chirurgului pentru tratamentul chirurgical „la rece”, adică în afara oricărei complicații, pentru ca rezultatul și prognosticul să fie cele mai favorabile.

 

Cura chirurgicală a eventrației postoperatorii se realizează cu succes și în condiții excelente, la standarde europene, în Spitalul Arcadia. De asemenea, specialiștii Arcadia în kinetoterapie contribuie decisiv la o recuperare adecvată prin stabilirea unor exerciții și programe personalizate.

Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

www.arcadiamedical.ro

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*