Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

12 copii au rămas orfani de tată în urma unui accident. Șoferul vinovat a ajuns în Penitenciarul Botoșani

Un număr de 12 copii au rămas orfani de tată în urma unui accident. Șoferul vinovat a ajuns acum în Penitenciarul Botoșani. Constantin Schipor, de 37 de ani, a fost condamnat la pedeapsa de doi ani și o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Bărbatul a fost găsit la domiciliu și după ce i s-a înmânat o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii, acesta a fost condus la sediul poliției orașului Vicovu de Sus în vederea luării măsurilor legale, fiind constituită o escortă, în vederea depunerii acestuia la Penitenciarul Botoșani.

Nenorocirea a avut loc la data de 2 noiembrie 2022, în jurul orei 16.00, la Vicovu de Sus. Victima mergea cu autoutilitara VW Transporter spre școală, pentru a aduce copiii acasă de la cursuri. Bărbatul a efectuat viraj la stânga, pentru a întoarce mașina, peste marcajul continuu, iar din spate a venit un autoturism Audi A8, care a intrat violent în microbuz. Bărbatul în vârstă de 50 de ani a murit pe loc. Șoferul de pe Audi, Constantin Schipor, avea o alcoolemie de circa 1 la mie în sânge.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*