Un șofer s-a izbit cu mașina într-o căruță, iar trei persoane au fost rănite în urma impactului. Accidentul a avut loc marți seară, pe DN 29A, în localitatea suceveană Adâncata. Botoșăneanul de 25 de ani, din comuna Vârfu Câmpului, în timp ce se deplasa la volanul autoutilitarei pe DN 29A, din direcția Adâncata înspre municipiul Suceava, a surprins și acroșat față – spate, un atelaj hipo, condus de către un tânăr în vârstă de 17 ani.
Atelajul hipo nu era dotat cu dispozitive fluorescent-reflectorizante sau alte elemente de iluminat. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a trei persoane, respectiv a ocupanților din atelajul hipo, tânărul de 17 ani și alți doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani, aceștia fiind preluați și transportați la U.P.U. Suceava, pentru acordare de îngrijiri de specialitate.
Tât șoferul cât și conducătorul atelajului hiop au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, fiind supuși și recoltării mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.