Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Tragedie! Tânăr de 24 de ani mort după ce s-a răsturnat cu mașina

Un grav accident rutier s-a produs pe raza localității Plopeni, în județul Suceava, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă), cu sprijinul unui echipaj SAJ, la un accident rutier produs pe raza localității Plopeni.

„La sosirea echipajelor în interiorul unui autoturism a fost identificat un bărbat (24 de ani) încarcerat, aflat în stare de inconștiență. După extragerea acestuia, au fost aplicate manevrele de resuscitare, ulterior, din nefericire, declarându-se decesul acestuia”, arată ISU Suceava.

Potrivit polițiștilor, la 16.07.2023, în jurul orei 03.00, un bărbat de 24 ani, cetăţean ucrainean, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 29 în loc. Plopeni, din direcția mun. Suceava către oraş Salcea, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, după care a acroşat podul ce asigură calea de acces către un imobil, fiind proiectat pe cupolă în urma coliziunii.
Echipajul SMURD ajuns la faţa locului a constatat decesul șoferului. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „ucidere din culpă”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*