Proiectul Educație pentru siguranța în era digitală inițiat în luna februarie 2023 în cadrul parteneriatului activ între Inspectoratul de Politie Județean Suceava, Serviciul de Probațiune Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava- Biblioteca universității, Asociatia EduMAx Suceava, Fundația Umanitară ASSIST și Alianța Franceză Suceava, a continuat în data de 27 aprilie 2023 cu certificarea elevilor și studenților care au beneficiat de formare în problematica securității online, a infracționalității cibernetice și a riscurilor victimale asociate acesteia.
În cadrul proiectului aproximativ 30 de elevi și studenți au fost beneficiarii cursului Mecanisme de prevenție si intervenție în domeniul securității digitale a copiilor, adolescenților și tinerilor desfășurat în perioada februarie – martie 2023.
Cursul a oferit participanților acces la instrumente și cunoștințe pentru prevenirea criminalității cibernetice și justiția juvenilă și a permis dobândirea de cunoștințe, abilități și atitudini în vederea utilizării acestora în diverse contexte sociale: non-formale și profesionale.
Cursul a facilitat:
– dezvoltarea de abilități, instrumente și competențe de intervenție ca “peer educators” pentru copii, adolescenți și tineri aflați în situații de risc de victimizare în mediul online.
– dezvoltarea de abilități de a identifica și de a interveni împotriva stereotipurilor ce stau la baza violenței cibernetice și a cyberbullying-ului.
– dezvoltarea abilităților de a identifica situații cu potențial de risc asociate pornografiei infantile in mediul online.
– însușirea unor noțiuni privind sfera justiției juvenile și răspunderii penale a minorilor în cazul infracțiunilor din mediul online.
– dezvoltarea capacității de a lucra în echipă și de a identifica soluții inovatoare.
– dezvoltarea abilităților de comunicare în public (verbală, non-verbală)
– accesarea resurselor individuale și creșterea încrederii în sine.
– dezvoltare capacității de identificare a situațiilor de fake news din mediul online și a mecanismelor de propagare, detecție și evitare.
– participarea activă în societate pentru a reacționa și interveni în fenomenul criminalității cibernetice.
Proiectul va continua cu derularea unor sesiuni de informare în cadrul liceelor și școlilor generale din municipiul Suceava, urmând sa fie extins la nivelul județului Suceava, cu sprijinul voluntarilor formați, care vor facilita educație de la egal la egal.
Siguranța ta online depinde de tine! Află cât de bine știi să te protejezi și să eviți capcanele din mediul online pe site-ul proiectului național sigurantaonline.ro