Pe fondul incalzirii temperaturii si al precipitatiilor abundente din ultima perioada, incepand din aceasta dimineata, si pe parcursul zilei, mai multe formatiuni de gheata, de pe raurile Dornisoara, Tesna si Dorna, s-au pus in miscare.
Astfel, s-au creat doua zone cu pod de gheata si aglomerare de gheturi, una in apropiere de Podul Alunului (pe raza UAT Vatra Dornei), iar a doua la confluenta raurilor Tesna cu Dorna (pe raza UAT Coșna).
Apa a iesit din albia raului Dorna, pe mai multe terenuri virane, insa fara a pune in pericol constructii civile (case si anexe) ale cetatenilor.
Zonele respective au fost monitorizate de catre pompieri militari, lucratori ai SGA Suceava si membri ai Comitetelor Locale pentru Situatii de Urgenta din zonele vizate. Aceste monitorizari vor fi continuate si in zilele urmatoare, urmand ca, daca situatia o va impune, sa fie luate masuri de protejare a populatiei si a bunurilor materiale.