Un medic de la Spitalul Județean Suceava a fost reținut pentru corupție, în urma unor descinderi la Secția de Oncologie. Mai mulți pacienți s-ar fi plâns că le-ar fi cerut spagă ca să fie tratați. Procurorii au făcut percheziții joi seară la Spitalul Județean Suceava într-o anchetă de luare de mită. Procurorii au verificat cabinetele medicale. Medicul vizat ar fi fost prins în flagrant. Era suspectat că cerea bani de la pacienți.
Anchetatorii au pregătit acţiunea în urma plângerii făcute de unul dintre pacienţii femeii. Acesta a susţinut că – chiar dacă doctorița nu cerea bani, dacă nu primea o şpagă mică, întârzia să elibereze reţetele sau să aplice tratamentul. Omul a dat câteva sute de lei medicului iar anchetatorii au intrat în cabinet şi au surprins mita în flagrant.
Ulterior, poliţiştii DGA şi procurorii anticorupție au mers acasă la şefa secției Oncologie, unde au făcut o percheziție. Au fost găsite sume de bani de ordinul miilor de lei, parfumuri, sticle de alcool şi alte produse, despre care se crede că sunt atenţii de la pacienţi, potrivit StirileProtv.ro. Potrivit procurorilor, ea a primit în mod repetat de la pacienţii blonavi de cancer sau de la apropiaţii acestora sume cuprinse între 50 de lei şi 50 de euro, dar şi diverse produse alimentare, între care miere, caşcaval şi brânză, afirmă procurorii.
Anchetatorii susţin că în perioada aprilie 2022 – 19 ianuarie 2023, şefa Secţiei de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, medicul Anca Ababneh Dumitrovici, a pretins şi a primit diferite sume de bani, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei sau 50 de euro, dar şi diverse produse (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienţi bolnavi de cancer sau aparţinători ai acestora.
„În sarcina inculpatei s-au reţinut 64 de acte materiale ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, din care 62 de acte de materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în şapte zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022”, susţin procurorii suceveni.
În noaptea de joi spre vineri, doctoriţa a ajuns cu arestul IPJ Suceava, cu mandat de reţinere pentru 24 de ore .Ea urmează să fie prezentată judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea a fost coordonată de Parchetul de lângă Tribunalul Suceava. Infracțiunea de luare de mită se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării profesiei.
Ofiţeri de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava au ajuns joi după amiază la Secţia de Oncologie a Spitalului Județean. Din primele informaţii, se fac cercetări într-un caz de luare de mită. Anchetatorii au controlat Ambulatoriul de Oncologie din Spitalul Județean, dar şi mai multe cabinete medicale, printre care și cabinetul șefului de secție.
Acţiunea este desfășurată sub coordonarea Parchetului de lângă Tribunalul Suceava.