Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Sală de jocuri închisă de polițiști

După ce în cursul lunii trecute polițiștii au dispus suspendarea activității pentru 4 cluburi și localuri de pe raza județului Suceava, în toate situațiile fiind identificate în mod repetat încălcări ale legii în ceea ce privește vânzarea de tutun și alcool către minori dar și disfuncționalități pe linie economico-financiară, în acest weekend, sub coordonarea Serviciului Ordine Publică – IPJ Suceava, a fost organizată o nouă acțiune de amploare, cu efective sporite pe raza și în zona de arondare a municipiului Fălticeni.

Siguranţa tinerilor constituie o prioritate naţională a tuturor instituţiilor şi factorilor cu atribuţii în  domeniu, abordarea integrată a acestei problematici fiind esenţială pentru asigurarea unei dezvoltări optime a tinerei generaţii.

La nivelul IPJ Suceava s-au dispus măsuri pentru organizarea periodică în toate zonele județului a unor acțiuni care să ducă la creșterea gradului de siguranță a tinerilor și la prevenirea consumului de alcool și droguri în rândul tinerilor.

În noaptea de 10/11.12.2022, peste 30 de polițiști au acționat în sistem integrat în Fălticeni, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, descurajării și prevenirii faptelor antisociale, prevenirea consumului de substanțe interzise și creșterea gradului de siguranță publică, în general.

Acțiunea a vizat și prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență și creșterea gradului de siguranță rutieră; intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a încălcărilor legislației penale și contravenționale (art. 3 pct. 19 din Legea 61/ 1991 – interzicerea servirii consumatorilor după ora de închidere stabilită și art. 3 pct. 22 din Legea 61/ 1991 – interzicerea comercializării băuturilor alcoolice către minori; verificarea situației minorilor identificați în obiectivele controlate.

Acțiunea a fost coordonată de Serviciul Ordine Publică – IPJ Suceava, participând polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni dar și luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale și lucrători de jandarmi. De asemenea, la acțiune au participat și polițiști din cadrul  BCCO Suceava.  Au fost verificate 6 săli de jocuri, 4 localuri de alimentație publică (cluburi din municipiul Fălticeni și comuna Preutești).

În cadrul acțiunii au fost legitimate 234 de persoane.

Au fost aplicate 4 sancțiuni în valoare de 13.500 lei, din care 4 la Lg 61/ 1991 în valoare de 3.500 lei.

De asemenea, în urma controlului la o sală de jocuri din municipiul Fălticeni, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională la OUG 28/1999 (obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale), în valoare de 10.000 lei și au dispus măsura complementară de suspendare a activității și confiscarea sumelor de bani nefiscalizate.

 

Tot în cadrul acțiunii au fost constatate două infracțiuni. Astfel, la un club  din mun. Fălticeni, a fost depistat un tânăr de 25 ani iar în urma controlului corporal s-a găsit asupra sa un cuțit tip briceag. S-a întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracținii prev. și ped. de art. 372 alin 1 lit a din C. Pen.

La o discotecă din localitatea Preutești a fost identificat un bărbat de 26 ani, iar în urma controlului corporal s-a găsit asupra sa un cuțit tip briceag și un box cu corni montați pe partea de contact. Celui în cauză s-a întocmit dosar penal, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracținii prev. și ped. de art. 372 alin 1 lit a din C. Pen.

 

O componentă principală a acțiunii a fost siguranța tinerilor în incinta și în zona locațiilor de distracție, fiind desfășurate inclusiv acțiuni de testare cu noile aparate DragerDrugtest intrate în dotarea polițiștilor.

Au fost controlate 52 de autoturisme identificate în zona cluburilor și locațiilor de distracție, realizându-se testări cu aparatele etilotest și cu aparatele Drugtest.

 

Polițiștii avertizează cu privire la pericolele generate în plan juridic și personal de consumul de substanțe interzise.

Consumul de droguri poate avea un impact asupra vieţii tale sub toate aspectele:

  • Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora;
  • Siguranţa – în momentul în care eşti sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi esti predispus să ţi se întâmple lucruri foarte rele;
  • Presiunea financiară – cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gandit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma?;
  • Dependenţa – vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri şi vei folosi timp şi energie să faci rost de ele.
  • Violenţa – vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut altfel. Poţi deveni violent sau poţi deveni o victimă a violenţei;
  • Depresia – poţi intra într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ai experimentat în timpul consumului;
  • Accidente – când te afli sub influenţa drogurilor poţi face lucruri care te pot răni sau îţi pot provoca accidente.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*