Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

„La Maternitatea Arcadia, atât urmărirea sarcinii, cât și nașterea se desfășoară în siguranță”

Interviu cu Dr. Enkeleida Hadîmbu, medic primar Obstetrică-Ginecologie, Arcadia.

 Sunteți medic primar Obstetrică-Ginecologie. Care este sentimentul pe care îl aveți atunci când aduceți pe lume un copil?

Singura jucărie de care îmi amintesc în mod special din copilărie este un stetoscop. Deci pot afirma, fără nicio îndoială, că dintotdeauna mi-am dorit să fiu medic. Îmi plac foarte mult copiii, așa că alegerea acestei specialități a venit în mod firesc.

Nu știu exact la câte nașteri am asistat, dar cu siguranță sunt peste 1 000 de bebeluși pe care i-am întâmpinat. De fiecare dată, am simțit aceeași bucurie. Având în vedere întreaga relație care se construiește cu viitorii părinți pe parcursul urmării sarcinii, trăiesc împreună cu ei fiecare moment. De multe ori, ne revedem la următoarele sarcini și întâmpin nașterea surioarelor sau frățiorilor.

Relația noastră continuă peste ani și mă bucur să văd cum cresc cei mici, ce talente descoperă că au, cum se transformă din bebeluși în copii și adolescenți. Dacă iau în calcul și perioada rezidențiatului, primul bebeluș la nașterea căruia am asistat are aproape 15 ani.

 

Care sunt avantajele pe care întreaga familie le are la Maternitatea Arcadia?

 

La Maternitatea Arcadia, atât urmărirea sarcinii, cât și nașterea se desfășoară în siguranță, cu maximizarea beneficiilor pentru întreaga familie. Am ales să fac parte din echipa medicală Arcadia încă de la început. Eram hotărâtă să plec în Franța dar, când am văzut condițiile oferite aici, alegerea mea a venit imediat. Și acum, după atâta timp, nu-mi pot imagina un răspuns mai bun.

Condițiile de spitalizare, planul de naștere, ora magică, implicarea și susținerea tăticilor, încurajarea și susținerea alăptării, conexiunea permanentă și autentică medic-familie, asistarea nașterii de către medicul curant, iată doar o parte dintre avantajele pe care le amintesc acum.

 

Specializarea dumneavoastră este una complexă. Ginecologia completează grija pentru sănătatea femeii. La ce vârstă este recomandat primul consult ginecologic?

 

Un examen anual, de rutină, la medicul pediatric trebuie să includă și o examinare a sânilor și organelor genitale externe. Malformațiile genitale, dacă sunt vizibile la exterior, pot fi identificate cu această ocazie. Alternativ, dacă copilul reclamă dureri vulvo-vaginale, eritem, sângerare, prezență de secreții sau sângerări, este necesar un examen ginecologic țintit, pe zona de interes.

În lipsa simptomelor menționate, recomand ca prima vizită la medicul ginecolog să fie programată în intervalul de vârstă 13-15 ani. La acest prim consult, se stabilește o relație între adolescentă și ginecolog, se evaluează stadiul de dezvoltare ginecologică. Este un prilej de comunicare directă, în care adolescenta adresează întrebări, iar medicul ginecolog oferă răspunsuri. În cazul în care se diagnostichează o afecțiune, la acest prim consult se realizează un plan de monitorizare și tratament. Este important ca unul dintre părinți să fie prezent pe timpul examinării și să fie informat cu privire la un eventual diagnostic și tratament.

 

Cum trebuie planificat controlul ginecologic periodic și ce tipuri de investigații sunt recomandate?

 

În timpul controlului periodic, medicul ginecolog adresează întrebări privind starea de sănătate, realizând astfel o anamneză detaliată, care include și un istoric familial complet, care contribuie la orientarea pacientei către un screening adecvat prevenției patologiei individuale.

Vizita medicală presupune un control amănunțit ginecologic și mamar, prelevarea de teste și efectuarea ecografiei pelvine, cu scopul de a detecta patologia uterului și a ovarelor.

Măsurile de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală recomandă testarea specifică a tuturor femeilor cu vârsta sub 25 de ani și a celor peste această vârstă care prezintă factori de risc.

Inițierea screeningului cancerului de col uterin este recomandat să aibă loc de la vârsta de 21 de ani, urmând ca investigațiile să se realizeze anual. Screeningul cancerului de sân presupune efectuarea anuală a ecografiei mamare și a mamografiei din 2 în 2 ani, în cazul tuturor femeilor cu vârsta mai mare de 40 de ani. IRM-ul de sân este o opțiune importantă pentru femeile cu risc genetic crescut, cu vârsta cuprinsă între 25 și 50 de ani, perioadă în care sensibilitatea mamografiei este redusă din cauza densității țesutului mamar.

 

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*