Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Alertă meteo de ultimă oră emisă de meteorologi! Ce ne așteaptă în următoarele zile

Meteorologii au emis, joi, o alertă meteo valabilă pentru întreaga țară. Potrivit acestora, în intervalul 31 martie- 2 aprilie, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…40 l/mp.

Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi (31 martie) în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h. Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.

Începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.

În intervalul menționat a fost emis si un Cod Galben valabil pentru jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, unde  va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat și Maramureș cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*