O femeie de 77 de ani, din comuna suceveană Coșna, a fost găsită moartă, pe 6 februarie, într-un puț cu apă. Descoperirea macabră a fost făcută de un vecin, care a fost la casa femeii și nu a dat de ea. A găsit-o apoi căzută într-un puț cu apă, situat în curtea locuinței sale la circa 30 m față de locuință.
Femeia a s-a deplasat cu o găleată la puțul cu apă din curtea locuinței, iar când a ajuns pe marginea puțului s-a dezechilibrat și a căzută în apă, în locul unde a fost găsită decedată. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.