Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Valeriu Gheorghiţă: „Mai mult de jumătate vom face COVID. Cred că se va renunţa la restricţii”

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a COVID-19 şi crede că se va renunţa la majoritatea restricţiilor.

Vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii. Este foarte probabil să se întâmple acest lucru pentru că toate estimările ne arată că, în această perioadă, probabil, că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-COV-2, ori coroborat cu faptul că peste 60% din populaţia la nivel global a primit cel puţin o doză de vaccin, foarte probabil că vom ajunge în faza post pandemică, în perioada de endemie în care va conta foarte mult comportamentul individual”, a declarat, miercuri, Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare consideră că la acel moment se va renunţa la majoritatea restricţiilor.

”Practic, cred că se va renunţa la majoritatea restricţiilor şi, din acel moment, fiecare va trebui să fie mai responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte, a celor apropiaţi, a bunicilor, a părinţilor vulnerabili. Cred că este momentul să înţelegem că doar noi putem să schimbăm parcursul acestei infecţii pe mai departe”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Sursa: antena3


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*