Peste 100 de polițiști rutieri și de ordine publică și 50 de autospeciale de poliție sunt în teren pe drumurile naționale și județene pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier. Pe unele segmente de drum circulația se desfășoară în condiții de iarnă astfel încât recomandăm șoferilor prudență și adoptarea unei maniere preventive în conducerea vehiculelor.
Nu uitați de echiparea regulamentară a vehiculelor atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei! Legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile.
De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
CE RISCAȚI DACĂ NU LE FOLOSIȚI?!
Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 lei și 2.900 de lei). Mai mult, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Când partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, polițiștii vă recomandă să circulaţi cu o viteză care să vă permită să opriți în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Totodată, polițiștii recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie şi următoarele principii de conduită preventivă:
• Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece.
• Asiguraţi- vă că funcţionează corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare, cât şi a cele de climatizare/degivrare.
• Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
• Manifestaţi prudenţă sporită şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
• Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
• Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să folosească centura de siguranţă! De asemenea, este necesar să păstraţi în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!
• De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la necesitatea respectării legislaţiei. Pe toată perioada sezonului rece vom fi în trafic cu efective sporite pentru fluidizarea circulaţiei şi vom aplica legea cu stricteţe pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi salvarea de vieţi.
Sursa: Comunicat IPJ Suceava