Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță

Tichetele de vacanță se vor acorda din nou din 2022. Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru acordarea de vouchere a fost pus în dezbatere publică. Acestea se vor acorda până în 2026, iar valoarea lor va rămâne aceeași, 1.450 lei pentru fiecare salariat. Voucherele se pot folosi doar pe teritoriul României, iar celor nefolosite emise anul trecut li se va prelungi termenul până în decembrie 2022.

Ministerul Turismului  a anunţat că acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar în 2022 a fost principala temă de discuţie în cadrul primei întâlniri de lucru pe care Constantin Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, a convocat-o la sediul instituţiei cu reprezentanţi ai mediului asociativ de profil.

”Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022″, a declarat Daniel Cadariu.

Potrivit proiectului OUG, acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2020, a indemnizaţiilor de vacanţă sau a primelor de vacanţă, după caz, sub forma voucherelor de vacanţă, în valoare de 1.450 lei ”s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România încurajând un număr de circa un milion de salariaţi români din cadrul instituţiilor de stat sau al societăţilor în care statul este acţionar unic sau majoritar, să-şi petreacă concediile în ţară”.

Sursa: Digi24


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*