Miercuri, 30 iunie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, împreună cu carabinierii Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo, efectuează cinci percheziții domiciliare, în judeţele Iaşi şi Suceava, pentru completarea probatoriului, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru trafic de persoane şi spălare de bani.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2015 – 2019, 8 persoane ar fi exploatat sexual 11 tinere, în oraşul Bergamo – Italia, prin obligare la practicarea prostituţiei. De asemenea, 6 dintre persoane ar fi fost implicate şi în activităţi de spălare a banilor obţinuţi în urma traficului de persoane.
Acţiunea de astăzi a fost organizată în cadrul unei echipe comune de anchetă, cu autorităţile judiciare din Italia, iar la percheziţiile din România au participat şi carabinieri din cadrul Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo. Concomitent, pe teritoriul Italiei, a fost efectuată o percheziție domiciliară, în urma căreia a fost pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare Italiene.
Scopul acţiunii a fost acela de a obţine probe în cauzele penale şi de a îndeplini procedura de sechestru asigurator cu privire la mai multe imobile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O.
Suceava și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Iași.
Prin intermediul EUROJUST, în cursul anului 2018, a fost încheiat un acord de echipă comună de anchetă cu autorităţile judiciare din Italia, respectiv Comandamentul Regional al Carabinierilor din Bergamo, cercetările efectuându-se, în comun, în cadrul operaţiunii „Bergamo”, în scopul destructurării unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane pe ruta România-Italia.
Acţiunea comună a fost organizată la data de 4 iunie 2019, fiind efectuate 18 percheziţii domiciliare, dintre care 8 în România şi 10 în Italia. În urma activităţilor, 9 persoane au fost arestate, ulterior fiind condamnate în Italia pentru
săvârşirea faptelor de constituire a unui grup infracţional organizat, la pedepse cuprinse între 7 şi 12 ani închisoare.
În urma percheziţiilor au fost ridicaţi 20.000 euro şi 100.000 de lei. De asemenea, a fost instituit sechestru asigurator pe 2 autoturisme, 3 imobile din Bergamo şi un imobil din municipiul Iaşi.
https://www.facebook.com/suceavanews.ro/videos/1117968925361627