Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un sucevean a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un pârâu

Un bărbat de 52 de ani, din comuna Frătăuții Noi, a murit, duminică, după ce a căzut cu bicicleta într-un pârâu. Gelu N. se deplasa de la domiciliul său cu bicicleta, la o distanță de aproximativ 50 de metri de domiciliu s-a dezechilibrat și a căzut în pârâul situat în spatele Primăriei Comunei Frătăuții Noi. După aproximativ o oră, a fost identificat de către fratele său, care a încercat să-i acorde inițial primul ajutor, însă, fără succes. Ulterior, cumnata decedatului, a apelat SNUAU 112, pentru a solicita sprijin unui echipaj de ambulanță.

Omul era cunoscut pe raza comunei Frătăuții Noi ca fiind un frecvent consumator de băuturi alcoolice de aproximativ 12 ani de zile, întrucât de atunci a divorțat de fosta soție. În dimineața zilei de 11.04.2021 a fost observat de membrii familiei sale că la momentul plecării acestuia de la imobilul de domiciliu se afla în stare avansată de ebrietate. La fața locului a intervenit un echipaj de Pompieri din cadrul Detașamentului Rădăuți, care a
ridicat cadavrul din pârâu și un echipaj al Ambulanței din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, care a
constatat decesul.Polițiștii fac cercetări în acest caz.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*