Un bărbat de 41 de ani, din municipiul Suceava, a fost depistat de polițiști beat la volan. Omul circula, la data de 26 martie, pe DN29, pe raza orașului Salcea, pe direcția Botoșani către Suceava cu autoturismul Opel, având o deplasare sinuoasă, circulând în mare parte pe contrasens.
Oprit de polițiști, bărbatul emana halenă alcoolică și era într-o vădită stare de ebrietate, a fost testat cu aparatul etilotest, indicând o alcoolemie de 1,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El este cercetat pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.