Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, luni dimineață, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Suceava. La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei case bătrânești, cu învelitoare din carton asfaltat și azbociment, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la o altă locuință, aflată în aceeași curte, în imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 01.45. A ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 80 mp și s-au
deteriorat planșeul, pereții și pardoseala locuinței. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcției și cea de-a doua locuință din curte, cu bunurile aferente.