Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Paznic de vânătoare trimis după gratii. Vezi ce a făcut!

Un paznic de vânătoare, condamnat de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la patru ani și o lună de închisoare, a fost dus sub escortă, luni, în Penitenciarul Botoșani. Iurniuc Ghiocel – Radu a fost pedepsit pentru comiterea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” în formă continuată.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au arătat că lucrătorii Serviciului arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul I.P.J. Suceava s-au sesizat din oficiu asupra faptului că inculpatul Iurniuc Ghiocel-Radu deţinea la domiciliul din sat Paltinu arme de foc şi muniţie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Cristina Ciornei, lucrătorii de poliţie au efectuat verificări în baza de date specifică şi au constatat că inculpatul nu se află în evidenţa persoanelor autorizate să deţină armament şi muniţie.

„La percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului au fost identificate şi ridicate următoarele: o armă militară cu glonţ marca CESKOSLOVENSKA ZDROJOVKA BRNO calibru 8×57 / 21 cartuşe cu glonţ calibru 8×57 cu capsele nepercutate / 12 cartuşe cu glonţ (pt. pistol) calibru 9 mm cu capsele nepercutate / 15 tuburi de cartuş calibru 8×57 cu capsele percutate / 7 capse de iniţiere nepercutate / un recipient conţinând pulbere explozivă (pulbere cu fum pentru cartuşe de vânătoare), toate deţinute fără a fi autorizat în acest sens. Fapta inculpatului Iurniuc Ghiocel-Radu de a deţine fără drept la domiciliul său din sat Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei, judeţ Suceava, elemente componente ale muniţiilor (pulbere explozivă şi capse de iniţiere), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, susțin procurorii suceveni.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*