“Sărbătorim astăzi 102 ani de când s-a împlinit visul Bucovinei de a reveni în hotarele istorice ale patriei-mamă, după o lungă și dureroasă așteptare de aproape un secol și jumătate sub ocupație străină. Un ținut de basm, în care frumusețea naturii este minunat completată de tradiții și valori culturale de patrimoniu național, unele chiar de patrimoniu internațional, Bucovina atrage prin autenticitate, diversitate culturală și prin respectul cu care oamenii locului păstrează legătura între prezent și istorie.
Cei care au vizitat măcar o dată meleagurile bucovinene sunt cu siguranță mai bogați sufletește, iar pentru noi, ca români, Bucovina este parte din sufletul nostru și o iubim. Valoarea ei nu este însă un dat, valoarea trebuie păstrată și respectată, prin grijă și responsabilitate față de tot ce ne-a dăruit natura, față de vestigiile istorice și valorile culturale, dar și printr-o viziune orientată spre dezvoltare.
Susținem investițiile, dezvoltarea economică și, implicit, creșterea nivelului de trai, iar aceste obiective vizează în mod firesc și Bucovina – și am făcut pași concreți în acest sens. Ne-am început mandatul cu semnarea contractului pentru cel mai mare proiect cu finanțare europeană din județul Suceava, pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare în 14 localități, un proiect pe care l-am găsit blocat la preluarea guvernării. Și avem în lucru multe alte proiecte în curs de pregătire sau de execuție care vizează modernizarea școlilor, a spitalelor și a rețelelor de utilități, precum și proiecte importante de infrastructură de transport aferente realizării Autostrăzii Nordului și Autostrăzii A7, cum este șoseaua de centură a municipiului Rădăuți, lucrare care acum un an era realizată în proporție de 38% și care acum este finalizată, înainte de termenul stabilit prin contract.
De-a pururea unită cu România – așa este consemnat în decretul care consfințește actul unirii semnat de Regele Ferdinand I și de Ion I. C. Brătianu, la acea vreme președintele Consiliului de Miniștri – Bucovina își urmează destinul. Responsabilitatea noastră, acum, este să-i asigurăm un nivel de dezvoltare în pas cu prezentul.
Te iubim, dulce Bucovină!”
Ludovic Orban,
Prim-ministru al României