Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Mașină Tesla, de 52.000 de euro, căutată în Norvegia, găsită la Marginea

Ieri, 12 noiembrie a.c., polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava – I.T.P.F. Sighetu Marmației, cu sprijinul colegilor de la  I.T.P.F. Iași, au declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Astfel, în jurul orei 21.00, la un imobil de pe raza localității Marginea, județul Suceava a fost identificat un autoturism marca Tesla, înmatriculat în Norvegia.

Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Norvegia.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, a fost transportat și indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*