Un accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme, printre care unul din Suceava, a avut loc în această seară, pe Independenței, la Iași. În mijlocul drumului, avariate, au ajuns o Skoda, un Audi și un Range Rover. Două persoane dintr-o Skoda au fost transportate la spital, scrie Ziarul de Iasi.
Șoferii au fost testați, dar nici unul nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili în ce condiții s-a produs accidentul și cine este vinovat.