O studentă de la Facultatea de Medicină din Iași a trecut prin clipe de coșmar după ce a fost urmărită de un obsedat sexual. Tânăra, de loc din Suceava, a avut parte de șocul vieții ei când, în scara blocului în care locuia, a văzut un individ cum își dă pantalonii jos și își ține penisul în mână. Tânăra a strigat după ajutor, iar individul s-a făcut nevăzut. A fost identificat, însă, de polițiști și are de plătit scump acum pentru ieșirea sa necontrolată, scrie bzi.ro.
Frumusețea studentei l-a făcut să recurgă la un gest ce avea să-l coste libertatea
Probabil, tânărul orbit de frumusețea studentei a crezut că, dacă o va urmări, va ajunge într-un final să facă sex cu ea. Nu a fost, însă, deloc așa.
„La coborârea acesteia (studentei) din autobuz, inculpatul a urmărit-o până în scara blocului, a intrat în scară după ea (sistemul de închidere securizat al interfonului era defect), a așteptat-o între etajele 2 și 3, după care, în prezența persoanei vătămate, și-a dat jos pantalonii și chiloții și i-a arătat organul genital”, au subliniat oamenii legii.
Studenta, a cărei identitate o vom proteja, a strigat după ajutor, iar ieșeanul s-a făcut nevăzut. Ulterior, speriată, victima a mers la Poliție, unde a depus o plângere. Individul a fost identificat după ce oamenii legii au studiat imaginile surprinse de camerele de vederi de la Judecătoria Iași și din autobuz, dar și după ce victima l-a recunoscut din planșe foto.