Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Școlile se închid timp de trei zile din cauza alegerilor. Când nu vor merge elevii la școală

Școlile din toată țara vor fi închise timp de trei zile în preajma alegerilor locale din 27 septembrie. Autoritățile au luat această decizie pentru a avea timp să dezinfecteze toate sălile de clasă.

Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat vineri că elevii nu vor merge la școală în 25, 28 și 29 septembrie – adică în zilele de vineri, luni și marți, înainte și după alegeri.

În București, școlile vor fi închise și joi, 24 septembrie.

Asta nu înseamnă că elevii nu vor face orele. Cursurile se vor desfășura online în această perioadă.

“Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfăşurării alegerilor. Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei prin care să stabilim dacă se vor închide şi vineri, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a declarat Monica Anisie.

Ministrul a mai precizat că luni şi marţi cursurile fizic rămân suspendate pentru a se igieniza şi dezinfecta toate sălile în care a avut loc procesul electoral.

Luni, autoritățile urmează să stabilească dacă școlile vor fi închise și joi în toată țara.

Sursa: StirilePROTV


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*