Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

VIDEO Doi suceveni au încercat să îi ajute pe trei africani să treacă ilegal frontiera

Doi suceveni au încercat să treacă frontiera ilegal trei cetățeni africani.  Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pe 12 iulie,  în jurul orei 01.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei de stat, ce funcţionează pe principiul termoviziunii, pe direcţia localităţii de frontieră Mihăileni, trei persoane care se deplasau dinspre teritoriul ucrainean spre interiorul României şi care nu-şi justificau prezenţa în zona de responsabilitate. În cel mai scurt timp, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului s-au deplasat în zonă reuşind reţinerea persoanelor, trei cetăţeni africani.

Urmare a supravegherii zonei în care au fost reţinute cele trei persoane,  polițiștii au observat un autoturism marca Audi, înmatriculat în Bulgaria, fapt pentru care au efectuat semnalele regulamentare de oprire, dar conducătorul a încercat să fugă. Deoarece nu s-au supus somaţiilor legale, pentru reţinerea autoturismului şi a ocupanţilor mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment, cu respectarea prevederilor legale.

Vezi AICI VIDEO!

Polițiștii au găsit autoturismul abandonat şi au reţinut persoanele, iar pentru stabilirea identităţii şi continuării cercetărilor acestea au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi.

În urma verificărilor efectuate şi din declaraţiile persoanelor, oamenii legii au stabilit faptul că cetăţenii africani provin din Somalia şi Sudan, au vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani şi intenţionau să ajungă în Germania. Ocupanţii autoturismului sunt doi tineri cetăţeni români, în vârstă de 23 respectiv 26 de ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Suceava.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv trafic de migranţi,  cetățenii străini au fost preluați de autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, se mai arată în comunicatul ITPF Iași.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*