În ultimele două zile polițiștii au reținut 6 persoane pentru contrabandă cu țigări și au indisponibilizat două vehicule. Au fost confiscate peste 180.000 bucăți țigarete de contrabandă.
În ambele cazuri instrumentate de polițiștii suceveni, contrabandiștii au dat dovadă de ingeniozitate, încercând să disimuleze țigările în transportul de material lemnos sau în elemnetele de caroserie ale vehiculelor. Polițiștii au reușit însă cu profesionalism să probeze activiatea infracțională și să dispună măsuri procesuale.
La 10.06.2020, în jurul orelor 07.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier și Secției de Poliție Rurală nr. 15 Vatra Dornei, a procedat la oprirea și verificarea un autoturism care circula pe strada Roșu din mun. Vatra Dornei, în direcția Bistrița Năsăud.
Având în vedere faptul că șoferul autoturismului și cei trei ocupanți au afișat un comportament suspect, iar în interiorul mașinii au fost identificate 5 motoferăstraie fără documente de proveniență, s-a procedat la conducerea persoanelor în cauză la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei, în vederea continuării verificărilor. Cu această ocazie s-a constatat că portbagajul și capota mașinii nu pot fi deschise, fapt pentru care autoturismul a fost condus la un service autorizat de pe raza municipiului Vatra Dornei, unde s-a reușit deblocarea.
Procedându-se la verificarea habitaclului mașinii, în interiorul bordului a fost identificat un compartiment ascuns, în care erau depozitate mai multe cartușe cu țigări de proveniență extracomunitară. De asemenea, sub capota autoturismului, în interiorul portierei din partea dreapta față, sub bancheta din spate și în interiorul ambelor aripi din partea din spate au fost identificate cartușe cu țigări de proveniență extracomunitară.
Conducătorul autoturismului, un tânăr de 23 de ani, din mun. Rădăuți, a declarat că a achiziționat de la o persoană necunoscută 3500 de pachete de țigări și că intenționa să le transporte în județul Cluj, pentru a le valorifica.
Cauza va fi preluată spre soluționare de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Suceava, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.
Cele 70.000 bucăți țigarete inventariate au fost confiscate iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul subunității. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 51.520 lei.
Față de cei șofer și ceilalți trei pasageri care au avut implicare în activitatea infracțională s-a dispus retinerea pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul IPJ Suceava.
Anterior, la data de 09.06.2020, în jurul orelor 23:20, un echipaj din cadrul Secției 11 Poliție Rurala Pojorâta, Post Poliție Moldova Sulița aflat în serviciul de patrulare pe raza comunei Sadova, pe DN 17 A, a identificat o autoutilitară care circula din direcția com. Vatra Moldoviței către centrul comunei Sadova, iar la momentul observării echipajului de poliție, acesta a virat brusc spre dreapta, pe drumul de acces către o pensiune din com. Sadova.
Echipajul de poliție s-a deplasat după autoturismul în cauză acesta fiind găsit staționat, cu fața către DN17A, iar lângă autoturism se aflau două persoane de sex masculin.
Procedându-se la legitimarea celor două persoane, s-a stabilit că este vorba depre doi bărbați de 29 ani din Vatra Moldoviței, respectiv de 19 ani din Moldovița.
Șoferul de 29 de ani a declarat că transportă niște deșeuri lemnoase, fapt pentru care s-a procedat la verificarea interiorului autoutilitarei, printre deșeurile de lemn observându-se mai multe colete ce conțineau cartușe de țigări de contrabandă.
În continuare s-a procedat la conducerea autoturismului identificat la sediul Poliției Municipale Câmpulung Moldovenesc, unde s-a procedat la inventarierea țigaretelor ocazie cu care s-a constatat că în compartimentul de marfă se aflau 110.360 țigarete de proveniență extracomunitară, toate fiind netimbrate.
S-a dispus ridicarea cantităţii de 110.360 țigarete și indisponibilizarea autoturismului cu o valoare de aproximativ 9000 de lei. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 71.734 lei.
Față de cei doi bărbați s-a dispus reținerea pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă calificată”, aceștia fiind intoduși în arestul IPJ Suceava.
În ambele cauze cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale urmând a se dispune măsuri procedurale prin unitățile de parchet competente.