Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Ministerul Educației a anunțat datele la care vor avea loc Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2020. Vezi noutățile!

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat data la care vor avea loc examenele naționale din acest an, Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2020, în condițiile în care președintele Klaus Iohannis a anunțat că școlile nu se vor redeschide anul acesta.

Astfel, Evaluarea Națională începe în 15 iunie, iar Bacalaureatul – în 22 iunie. O noutate este că bacul va începe cu probele scrise și abia după aceea se vor da probele orale.

Examenele se vor desfășura cu cel mult 10 elevi în clasă, în condiții de respectare a distanțării, a mai spus ministrul. 

Anisie a precizat că, deși școlile rămân închise și se va învăța în continuare la distanță, elevii din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii de final de ciclu profesional și postliceal pot reveni în clase pe 2 iunie, pentru două săptămâni, pentru a face pregăture pentru examenele naționale.

Pentru elevii cu probleme de sănătate sau care au acasă persoane cu risc de îmbolnăvire, prezențlșcoală va fi optionalăiar decizia va aparține părinților. În această situație, pregătirea elevilor se va face în sistem online”, a spus ministrul.

Examenele naționale se vor susține în baza unei programe deja publicate de Ministerul Educației, care va conține doar materia predată în primul semestru al acestui an școlar.

În condițiile în care școlile vor rămâne închise în acest an, copiii vor învăța și vor primi note online, a mai spus ministrul.

Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor oferi sprijin. Acestea vor transmite elevilor resurse de învăţare şi sarcini de lucru”, a adăugat ea.

Anisie a adăugat că materia care nu a fost predată anul acesta va fi recuperată în următorul an școlar. Ministerul Educaţiei va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină, astfel încât unele conţinuturi care erau prevăzute pentru această perioadă să fie abordate în anul şcolar următor. Cu alte cuvinte, se recuperează materia neparcursă în această perioadă. Referitor la încheierea situaţiei şcolare, mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, însă nu se vor mai susţine teze. Pentru situaţiile speciale, de exemplu în cazul în care un elev nu are două calificative sau note, Ministerul Educaţiei va comunica modalităţile de încheiere a situaţiei şcolare”, a adăugat ministrul.

Sursa: digi 24


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*