Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Doi șoferi au încercat să treacă frontiera ascunși după camion ca să nu fie puși în carantină

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat doi bărbaţi, șoferi de rezervă ai unor mijloace de transport marfă, care au încercat să evite controlul de frontieră deoarece nu puteau face dovada calităţii lor, fapt ce ar fi condus la izolarea acestora la domiciliu.

În data de 13.04.2020, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în țară, pe una din arterele de control pentru automarfare, polițiștii de frontieră au observat două persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, printre mijloacele de transport marfă.

Înainte de a ajunge la toneta de control, acestea s-au ascuns după camioanele care se aflau în așteptarea efectuării formalităților de frontieră, încercând astfel să se sustragă controlului de frontieră.

Persoanele au fost reținute de către polițiștii de frontieră, iar în cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că cei doi bărbaţi au dublă cetățenie, română și ucraineană, S.A., în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza județul Botoșani și G.S., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.

Pe timpul cercetărilor, aceștia au declarat că au coborât din două camioane şi au încercat să evite controlul de frontieră deoarece au statutul de ,,al doilea șofer” și nu aveau documentele necesare pentru a dovedi acest lucru.

Bărbaţii au fost preluaţi de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din punctul de frontieră, care au dispus măsura izolării acestora la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.

Totodată, cei doi sunt cercetați acum pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând în continuare a fi desfășurate cercetări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*