Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Cornu Luncii, Slatina și Mălini, au intervenit, pe 11 aprilie, cu 5 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Herla, comuna Slatina.
La sosirea echipajelor, ardeau construcții din două gospodării, cu pericol de propagare la clădirile învecinate și la fondul forestier din apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 17:40.
Incendiul a izbucnit din cauza unui foc deschis în spații deschise, în urma curățeniei de primăvară, care s-a extins la casa de locuit a proprietarului. Aceasta a ars pe o suprafață de aproximativ 120 mp, cu bunurile din interior (obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică și altele).
Din prima gospodărie, flăcările s-au extins și la cea învecinată, unde au ars un adăpost de animale pe o suprafață de 120 mp, o tonă de fân, 300 kg de cereale boabe și alte bunuri.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat patru case de locuit, două construcții anexe și fondul forestier din apropiere.