Sărbatorile pascale se apropie cu pași repezi, iar cei care vor să se aprovizioneze pentru masa de Paște, ar trebui să o facă din timp. De aceea, este bine să știți ce program au magazinele în această perioadă, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus. De exemplu, Lidl va închide toate magazinele din țara noastră, atât în prima, cât și în a doua zi de Paște.
Astfel, pe 19 și 20 aprilie, magazinele Lidl din România vor fi închise, iar activitatea va fi reluată marți, 21 aprilie, scrie Redactia.ro.
Potrivit unui anunț al companiei, clienții Lidl îți pot pregăti cumpărăturile pentru masa de Paște până pe data de 18 aprilie, iar apoi pot vizita magazinele retailerului german după primele două zile de Paște.
Cum a motivat compania decizia
Decizia companiei nu este una în premieră în acest caz, și nu a fost luată din cauza pandemiei de coronavirus. Lidl le oferă zile libere angajaților săi încă din 2013, atât de Crăciun, cât și de sărbătorile pascale. Potrivit reprezentanților Lidl, aceasta este prima companie care a implementat această măsură.
„Şi în 2020, Lidl îşi va închide magazinele din România în prima şi a doua zi de Paşte, respectiv pe 19 şi 20 aprilie. Lidl este primul retailer din România care a implementat, începând cu decembrie 2013, politica de a oferi două zile libere angajaţilor din magazine cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, respectiv Paşte”, arată un comunicat al companiei.
Totodată, compania le recomandă clienților săi să nu se îngrămădească la cumpărături pe ultima sută de metri, ci să fie organizați pentru ca magazinele să nu se aglomereze.
„La fel ca în fiecare an, Lidl le oferă tuturor angajaţilor din cele 265 de magazine două zile libere, în prima şi a doua zi de Paşte, pe 19 şi 20 aprilie 2020. Şi în perioada sărbătorilor, retailerul le recomandă atât angajaţilor, cât şi clienţilor, să respecte dispoziţiile autorităţilor şi să continue să practice distanţarea socială, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus”, precizează compania, potrivit stirileprotv.ro.