Încă un zbor direct din Suceava pentru sezonul de vară 2020. Este vorba despre lansarea de către turoperatorul Prestige Tours a unei curse charter, zbor direct, spre Hurghada. Destinația Hurghada, stațiunea turistică egipteană de pe litoralul Mării Roșii, va fi operată cu aeronave Airbus 320 de 180 de locuri ale companiei aeriene Anima Wings, începând din 3 iunie, în fiecare zi de miercuri, până la data de 28 octombrie.
Acest zbor este al doilea către Hurghada de pe Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava, după cel al touroperatorului Kusadasi, împreună cu Air Bucharest, în intervalul 12 aprilie – 1 noiembrie, în fiecare Duminică.
„Știm că turoperatorul a luat decizia de introducere a acestei curse în urma unei analize riguroase. Sperăm ca, după analize făcute și de alte companii cu care am discutat, să fie deschise noi curse interne și internaționale. Noi suntem pregătiți să asigurăm cele mai bune condiţii pasagerilor care aleg să zboare de pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava”, susține președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.