Joi 21 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

VIDEO Doi soți au avut nevoie de îngrijiri medicale după un incendiu care le-a cuprins locuința în prima zi de Crăciun

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Todirești, au intervenit, în prima zi de Crăciun, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în satul Costâna, comuna Todirești.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o șură, cu pericol de propagare la casa de locuit și la celelalte anexe gospodărești.

Proprietarii, în vârstă de 84, respectiv 72 de ani, au suferit atacuri de panică. Pompierii paramedici de pe echipajul SMURD le-au acordat primul ajutor medical, iar cei doi soți și-au revenit, refuzând ulterior transportul la spital.

Au ars: șura din lemn, acoperită cu azbociment, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, corp comun cu adăpostul de animale, elemente de tâmplărie și aproximativ 5 tone de fân. S-au degradat finisaje interiore și exterioare. În incendiu au pierit un porc și doi câini.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Incendiul a fost lichidat la ora 4:15, iar pompierii au salvat casa de locuit și anexele gospodărești, cu bunurile aferente (bucătărie de vară, șopron lemne, două magazii cu utilaje și aproximativ două tone de cereale).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*