Un bărbat, în vârstă de 49 de ani a murit ars de viu, într-un incendiu cumplit care a cuprins, joi seară, un grajd în satul Chilișeni, comuna Udești. Omul a fost găsit de pompieri cu arsuri, în stare de inconștiență.
S-a intervenit cu 5 autospeciale de stingere, de la Detașamentul de Pompieri Suceava și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Udești și Verești. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, ardea o construcție anexată la un grajd de animale, cu o suprafață totală de aproximativ 1.250 mp, cu pericol de propagare la întreaga clădire.
Echipajul SMURD a preluat un bărbat, de 49 de ani, în stare de inconștiență și a început manevrele de resuscitare. Un echipaj SAJ a sosit în sprijin, însă în ciuda eforturilor celor două echipaje medicale, victima nu și-a mai revenit, fiind declarat decesul.
Au ars obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, precum și planșeul din lemn și astereala acoperișului construcției anexă, pe o suprafață totală de aproximativ 160 mp. S-au degradat pereții portanți, instalația electrică și tehnologică și acoperișul din azbociment, pe aproximativ 180 mp.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs în momentul schimbării unei butelii de aragaz, din cauza folosirii flăcării deschise pentru verificarea etanșeității instalației.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:35, iar pompierii și ceilalți participanți la intervenție au salvat restul grajdului și animalele din interior (90 de bovine).