Un copil de 13 ani, de la Școala din Pătrăuți, a fost agresat, pe 29 noiembrie, la Școala Gimnazială Pătrăuți. Anca B., de 38 de ani, din localitate, este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe”, și „tulburarea ordinii si liniștii publice”.
Femeia a pătruns în interiorul Școlii Gimnaziale ”Constantin Morariu” din aceeași localitate, iar ulterior în sala de cursuri a clasei a VI-a unde l-a agresat pe copil, producându-i leziuni traumatice care necesită 3 zile de îngrijiri medicale și a tulburat ordinea și liniștea publică.
Aceasta a fost reținută la data de 3 decembrie, iar apoi a fost pusă sub control judiciar.
Femeia spune că băiatul respectiv îi agresare fiul.